Nici nu mai contează cu cât a contribuit fiecare dintre ele - un pic de concordie între palate, un rating de ţara îmbunătăţit, o amânare controlată a aderării la zona euro, nişte emisiuni de bonduri, mişcările de capital ale unor investitori, plata de dividende spre acţionarii majoritari de către marile companii private locale, creşterea consumului în trimestrul unu.

Şi în 2013, cu România invitată de onoare la Salonul cărţii de la Paris, s-au chinuit cîţiva francezi să-şi convingă conaţionalii că merită citite cărţi scrise de români.

La începutul lui martie, dînd un interviu în Der Spiegel, Jean Claude Juncker găsea că atmosfera de azi seamănă bine cu aceea din 1913, cînd toată lumea credea că nu se mai poate ivi vreun război în Europa, atît de împletite erau relaţiile între ţări şi paşnică era viaţa naţiunilor

Marele vis civilizator al românilor de după căderea comunismului - integrarea în UE şi în NATO - seamănă din ce în ce mai mult cu un coşmar.

Struţocămila PDL (fost PD), o rămurea desprinsă din conglomeratul postdecembrist FSN, partid oportunist de stânga-dreapta, condus pe cele mai înalte culmi de aroganţă şi corupţie de un marinar folcloric, a dat şi încă mai dă bătăi de cap analiştilor politici (vai de mama lor !), care s-au chinuit să fixeze corect, să descrie just noua şi impetuoasa formaţiune sau bandă.

Viitorul partidelor politice româneşti nu sună bine deloc. Partidele aflate la putere vor afla cât de curând cât de „dureroasă" este guvernarea.

Într-o carte a sa intitulată Cînd moare o epoca, Dan Ciachir, portretizîndu-l pe fostul său patron Eugen Barbu, ne aminteşte un loc comun al anilor tîrzii ai comunismului

Numirea de două ori a lui Victor Viorel Ponta în postul de prim-ministru de către Traian Băsescu ar fi trebuit să surprindă.