Robert S. Wistrich se întreabă „de ce?” în faţa unei crime fără precedent, comisă într-o situaţie în care evreii erau puşi la munci fără sens, în vreme ce Reich-ul resimţea lipsa de mână de lucru; în care specialiştii evrei erau omorâţi pe când Wehrmacht-ul resimţea nevoia de soluţii tehnice; în care se combătea propagandistic „puterea evreiască atotputernică” având în faţă o populaţie practic fără apărare (p. 10).

Să fie vorba de incompetenţă? De lipsă de experienţă? De lipsă de interes? Sau, pur şi simplu, de lipsă de valoare? Întrebări ale căror răspunsuri ar putea lămuri, chiar şi parţial, eşecul Universităţii Cluj în meciul cu Drobeta.

în 1990, municipiul Cluj-Napoca, ca şi celelalte oraşe din România, a abandonat “corsetul” perimetrului obligatoriu din 1976, care nu-i permitea nicicum să iasă în afara celor 3.978 ha, ceea ce, într-un fel, l-a obligat să gospodărească mai atent zestrea funciară ce o avea la dispoziţie.

începând din 1960, devenirea oraşului nostru a căutat să se înscrie într-o gândire de ansamblu, având ca suport prima “Schiţă de sistematizare” / S.de S. (echivalentul a ceea ce numim astăzi Plan Urbanistic General - P.U.G.) concepută de o echipă din Bucureşti.