Este evident că atributele majore ale unui oraş nu se rezolvă de azi pe mâine, mai ales când e vorba de corecta utilizare a mediului geografic, optimizarea calităţii vieţii, îmbunătăţirea mobilităţii.

În ianuarie 1990, actorul Victor Rebengiuc apãrea, în direct, la Televiziunea Românã Liberã (denumire-nonsens, atunci ca şi acum), cu un sul de hârtie igienicã pe care-l trântea pe masã.

În urma întâlnirii din 2007, la Leipzig, a miniştrilor responsabili cu dezvoltarea urbanã şi coeziunea teritorialã, a rezultat o chartã având ca temã “Oraşele europene durabile”.

Comentariu pe Internet, la o ştire privind un nou „succes” al unui notoriu „om de afaceri” cu nume aviar: „la fiecare ştire de acest gen ruşinea şi furia îmi dau târcoale; o ţară spartă, condusă de mafioţi şi curve cu acte (...)”.

În ţara asta se întâmplă nişte lucruri atât de revoltătoare, într-un număr atât de mare şi cu o frecvenţă atât de ridicată, încât mi se par aiuritoare îndemnurile la calm şi răbdare, iertare şi iubire.

În ultima vreme i-am găsit numai cusururi premierului Boc. Lumea care-l “adoră” crede că am ceva cu el sau că sunt “invidios” pe “realizările lui”. Drept urmare, m-am gândit să-i găsesc şi câteva “împliniri”, mai ales că românii încep “să simtă” că lucrurile merg în direcţia bună.

Trăim, evident, într-o societate care se descompune. Oraşele au ajuns simple mahalale, iar satele, mahalale anexă.

Este ştiut că orice criză economică şi financiară are efecte de neocolit pentru toate segmentele vieţii sociale.