Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, marţi, proiectul de ordin privind procedura de distribuţie aleatorie a copiilor în unităţile de învăţământ unde se constituie cel puţin două formaţiuni de studiu.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, marţi, că în România mai sunt sub 200 de școli cu grupuri sanitare în curte, iar ministerul are anul acesta banii necesari rezolvării problemei.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că numărul beneficiarilor programul Masă Sănătoasă va fi extins anul acesta la 1.000 de școli, astfel că inspectoratele vor completa lista unităților de învățământ care intră în program.
13 școli din județul Cluj vor implementa proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, în cadrul Programului național „Împreună prindem curaj”, finanțat de Ministerul Educației.
Povestea inaugurării la Școala Nr. 1 Gherla, la 60 de ani de la înfiinţare. Construcția a fost ridicată într-un timp foarte scurt: aprobările necesare au fost obținute în vara anului 1962, iar în septembrie 1963 a fost finalizată și predată Sfatului Popular Raional Gherla.
Anul școlar 2023-2024 începe cu 189 de școli cu WC-uri în curte sau "neconforme" - cum le numește ministrul Educației, Ligia Deca.
Alexandru Rafila afirmă că ministerul pe care îl conduce exclude ipoteza testării de masă în rândul elevilor pentru depistarea acelora care consumă substanţe stupefiante.
Contractul de finanțare vizează dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din orașul Huedin.