Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că a rămas nedumerit când a aflat că Ionuţ Mişa a fost numit şef al ANAF, dar speră ca acesta să îşi facă treaba.
După ce anunţase că Liviu Dragnea nu mai suportă dezvăluirile jurnaliştilor de la Realitatea TV şi a ordonat urgentarea închiderii televiziunii, Rareş Bogdan a furnizat şi dovada.
Decizia privind numirea fostului ministru de Finanţe Ionuţ Mişa în funcţia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnată de premierul Viorica Dăncilă, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi că Declaraţia unică este privind veniturile şi CAS ale persoanelor fizice se va putea depune online încă din primul semestru al anului.
Primăria Cluj-Napoca simplifică birocrația în materia documentelor fiscale. Peste 30 de documente fiscale vor putea fi comunicate cetățenilor prin e-mail, aceștia economisind timp și resurse financiare.
Potrivit unei modificări legislative pregătite în Parlament, ministerul Finanțelor va putea angaja, prin derogare de la interdicția ocupării posturilor vacante din administrație, specialiști IT, pe durată determinată, și îi va putea plăti cu salarii de mii de euro.
În calendarul obligaţiilor fiscale, publicat pe site-ul ANAF, data de 26 martie este stabilită ca termen important de raportare şi/sau plată pentru mai multe categorii de contribuabili.
Un protocol din 2012 între SRI, DNA, Parchetul ICCJ, Ministerele Justiţiei, Finanţelor şi Interne, prin care era monitorizat ANAF şi MAI, cu obiectul de combatere a evaziunii fiscale a fost prezentat vineri.
13.500 de firme au fost înscrise, de la începutul lunii martie, în mecanismul de plata defalcată a taxei pe valoarea adăugată (TVA), potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) analizate de portalul de instrumente de business Termene.ro.