Primăria Florești anunță acțiuni de îndepărtare/recoltare exemplare vulpi de pe raza UAT, joi 13 iulie 2023.
Proiectul de sistematizare a intersecției străzilor Dumitru Tăuțan și DN1 a fost depus spre avizare, a transmis edilul Bogdan Pivariu.
În zilele de 17-18 Iulie între orele 15.00-20.00 vă puteți programa pentru un test GRATUIT Babeș-Papanicolaou sau HPV la unitatea mobilă de testare care va fi amplasată în Parcul Poligonului, Florești.
Floreştenii vor să poată circula şi ei pe timp de noapte cu transportul în comun, însă mulți dintre ei spun că ar merge şi nişte autobuze în care să nu se coacă, precum în cuptor chiar începând din vara aceasta.
Edilul Bogdan Pivariu a verificat, joi, stadiul lucrărilor de pe strada Teilor din cea mai mare comună din țară.
Primăria Florești a aplicat pentru finanțarea proiectului de extindere a școlii Dumitru Tăuțan, a anunțat edilul Bogdan Pivariu.
Edilul Bogdan Pivariu a efectuat o vizită pe șantierul celor două noi clădiri de grădiniță si creșă din cea mai mare comună din țară.
Mizerie de nedescris într-un parc nou din comuna clujeană Floreşti. Năravul prost al cetăţenilor ar putea fi taxat având în vedere că acolo sunt montate camere video.
Urbaniștii județului Cluj au dat, joi, aviz favorabil construirii unei capele mortuare în satul Luna de Sus, comuna Florești.