Consiliul Județean Cluj anunță noi finanțări, aproximativ 2 milioane de euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea sistemelor digitale ale spitalelor de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie.
Cluj-Napoca a fost, sâmbătă, gazda conferinței regionale „Europa în fiecare localitate”, eveniment prin care a fost subliniat rolul pe care fondurile europene îl au în dezvoltarea comunităților noastre.
Edilul comunei Florești a participat, sâmbătă, la conferința regională „Europa în fiecare localitate” organizată de Tineretul Național Liberal Cluj.
Tineretul Național Liberal Cluj a organizat, sâmbătă, conferința regională „Europa în fiecare localitate”, eveniment prin care a fost subliniat rolul pe care fondurile europene îl au în dezvoltarea comunităților noastre.
Congresul Partidului Popular European (PPE) din 6-7 martie adună în capitala României peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne.
Este vorba de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, și care beneficiază de dotări unice la nivel național.
Metroul, Centura Metropolitană sau Spitalul Regional de Urgență sunt cele mai importante proiecte de infrastructură ale Clujului care contribuie la suma totală de aproximativ 4 miliarde de euro, în ceea ce privește investițiile în derulare.
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul având ca obiect furnizarea de echipamente de telecomunicații și diverse tipuri de echipamente computerizate pentru instituțiile școlare speciale clujene.
Consiliul Județean Cluj a finalizat și recepționat lucrările ce au vizat creșterea siguranței pacienților internați în Spitalul Clinic de Recuperare, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ județean.