Consiliul Judeţean Cluj va acorda, în 2017, finanţări nerambursabile după un nou regulament, aflat în prezent în dezbatere publică. Asta după ce, Curtea de Conturi a identificat plăţi ilegale efectuate în 2015.
Curtea Constituţională a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului privind OUG 13 a anunţat preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.
''Protestul românilor faţă de deciziile Guvernului este privit cu admiraţie şi respect în Comitetul European al Regiunilor (Grupul PPE)", scrie edilul Clujului, Emil Boc, într-o postare pe Facebook.
Comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat marți aviz pozitiv în unanimitate solicitării președintelui Klaus Iohannis privind declanșarea procedurilor pentru organizarea unui referendum național.
Procurorul Oana Schmidt - Haineală a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei.
Circa 20 de mămici, alături de micuţii lor, au protestat împotriva modificărilor din Codul Penal, în jurul prânzului, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.
Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, alăturându-se poziției exprimate deja de Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, dezaprobă cu fermitate adoptarea Ordonanței de Urgență pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
Preşedintele Iohannis a anunţat că a sesizat Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de modificare a Codurilor penale şi cere MAI lămuriri "scrise şi clare", cum au fost lăsate "elemente violente să distrugă o manifestaţie paşnică".
Procurorul general, Augustin Lazăr, a afirmat joi că la DNA există în investigare un dosar în legătură cu adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală.