Producţia de autoturisme din România a fost, în 2022, de 509.465 de unităţi, în creştere cu 21% faţă de anul precedent, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate luni.
Dacia a reuşit anul acesta două luni la rând să înregistreze un număr al înmatriculărilor de maşini noi peste cel al Renault, lucru de neimaginat în urmă cu zece ani. Brandul autohton merge contra curentului pieţei europene care continuă să se contracte.
Nissan Motor va ceda afacerile sale din Rusia unei entităţi de stat pentru 1 euro, a anunţat marţi companiam, care înregistrează astfel o pierdere de aproximativ 687 milioane de dolari, în cea mai recentă ieşire din ţară a unei companii globale, scrie Reuters.
Numărul de autoturisme noi înmatriculate în România, în primele nouă ale anului, s-a majorat cu aproape 8% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2021.
Manifesto este ultimul prototip Dacia. Mașina polivalentă cu un singur far, care este detașabil pe post de lanternă și 100% impermeabilă nu va fi produsă în serie.
Aramco, compania controlată de guvernul Arabiei Saudite, cea mai mare companie din lume după capitalizarea estimată la 2,2 trilioane de dolari, ar putea prelua o cotă din viitoarea divizie de motoare cu ardere internă a Grupului Renault, potrivit Automotive News Europe.
Cele trei companii franceze susțin că suspendarea activităților din Rusia, ca sancțiune pentru războiul provocat în Ucraina, ar înseamna ca 76.000 de oameni să iși piardă locul de muncă.
Primul lot de maşini a fost livrat prin portul Koper din Slovenia către mai multe pieţe europene, dintre care şi România.
Activităţile de comunicare internă și externă ale grupului în țara noastră vor fi conduse, de la 1 martie, de Cristian Nevzoreanu.
Recomandări: