O persoană a fost lovită de tren în zona unui hipermagazin din Someşeni.
Unsprezece localnici din Apuseni care au găsit victimele accidentului aviatic, între care Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, cei care au ajuns primii la epavă, au primit, duminică, la Alba Iulia, crucea arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de Arhiepiscopie.
Lucrătorul silvic care a ajuns primul la răniţii din accidentul aviatic de săptămâna trecută are dosar penal pentru înşelăciune.
Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a intrat în operaţie, luni, urmând să fie supus unor intervenţii chirugicale la nas şi la picioare, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj.
Un bărbat de 80 de ani a fost accidentat grav vineri, în timp ce încerca să traverseze strada pe trecerea de pietoni, în comuna Baciu.
Jandarmii trimişi să-i salveze pe răniţii din avionul prăbuşit în Apuseni nu aveau motorină cu care să ajungă la faţa locului, şi au cerut carburant de la localnici, spun azi moţii care au ajutat la salvarea celor cinci răniţi.
MApN a reuşit să localizeze locul unde s-a prăbuşit aeronava din Munţii Apuseni, dar aceste date nu au fost solicitate de ROMATSA, arată datele hotnews.ro.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a răspuns solicitării ZIUA de CLUJ privind eventuala sa implicare în căutarea epavei din Apuseni, având în vedere că Direcţia Regională Cluj a ANCOM dăţinea aparatura necesară localizării epavei pe baza semnalului radio emis de baliza ELT pe frecvenţa de urgenţă de 121,5 MHz.
Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat azi, răspunzând unei întrebări, că Marcel Opriş, şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), nu trebuie sancţionat întrucât nu el era "cel obligat" să stabilească locul în care se afla avionul căzut în Munţii Apuseni.
Recomandări: