Înaintea turneului de la Miami, românca și-a ales un nou antrenor, cu care va colabora pentru a pregăti sezonul pe zgură.
După ce negocierile cu Dan Petrescu au intrat în impas din cauza pretențiilor financiare ale tehnicianului, șefii campioanei s-au reorientat.
Antrenorul interimar al campioanei se simte onorat de faptul că poate conduce formația care ocupă primul loc în Liga 1.
Deși clujenii susțin că interimarul Minteuan va antrena echipa până la finalul sezonului, fostul internațional e aproape de o revenire în Gruia.
Un tehnician din Liga 1 a recunoscut că a purtat discuții pentru preluarea băncii tehnice a formației din Gruia, chiar înainte ca Toni Conceicao să fie demis.
Toni Conceicao a fost demis după ce nu a reușit să câștige niciun meci în 2019, iar conducerea “feroviarilor” este în căutarea înlocuitorului perfect.
FC Universitatea Cluj a anunțat, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu Bogdan Lobonț. Fostul “internațional” va ocupa postul de antrenor principal al echipei clujene începând cu 1 ianuarie 2019.
Mircea Cojocaru se află la al doilea mandat pe banca echipei clujene.
După ce Florin Bratu a refuzat oferta din partea echipei clujene, un alt tehnician din Liga a 2-a le-a spus “nu” “Șepcilor roșii”.