Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că toate salariile bugetarilor vor crește cu 25% de la 1 ianuarie 2018, aceasta fiind ultima variantă a legii salarizării unitare asupra căreia s-a căzut de acord marți cu Ministerul Finanțelor.
Avuţia netă a populaţiei a înregistrat o scădere importantă în intervalul 2007-2011. Din 2012 avuţia netă intră pe un trend ascendent, iar în perioada 2015-septembrie 2016, conform datelor Băncii Naţionale, creşterea a fost de 9%.
Peste 70% dintre analiştii financiari ai CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. În ceea ce priveşte indicatorul de creştere economică, acesta a crescut în aprilie 2017, faţă de luna anterioară, la valoarea de 60,8 puncte, a transmis instituţia.
Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care prevede, printre altele, stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul autorităţilor locale pentru finanţarea cluburilor sportive.
Guvernul ia în calcul o serie de măsuri în încercarea de a aduce mai mulți bani la buget pentru a acoperi creșterile de salarii și pensii, printre care şi plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Proiectul de lege prin care firmelor li se vor acorda bani dacă încadrează ucenici şi stagiari, a trecut de Senat.
Un mod simplu de a câştiga venituri suplimentare în ziua de azi, mai ales dacă nu suntem mulţumiţi de salarii, este de a opta pentru micro job-uri-proiecte care nu necesită foarte mult timp sau efort pentru a fi realizate.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care salariile celor care ocupă funcţii de demnitate publică, dar şi ale celor din alte categorii bugetare, au fost majorate cu 30% din bugetele locale.
Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcţie de un venit anual global pe gospodărie, însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcţie de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum şi la o serie de deduceri.