Doi teroriști au detonat o bombă, duminică dimineață, în Turcia, în fața Ministerului de interne. Doi ofițeri de poliție eu fost răniți în urma exploziei care s-a auzit la km distanță.
O dronă kamikaze a căzut noaptea trecută în Bulgaria, la marginea unei localități care se află la aproximativ 35 de kilometri de granița cu România.
Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici" din Cernăuţi a fost evacuată, vineri dimineaţă, în urma unei alarme cu bombă anunţată la scurt timp după deschiderea noului an universitar din Ucraina, au declarat, pentru Agerpes, surse locale.
Bloggerul militar rus Vladlen Tatarsky a fost ucis de o statuie care a explodat imediat ce a primit-o. Atentatul din Sankt Petersburg s-a soldat cu alţi 25 de răniţi.
Un apel la 112 anunţa că la complexul comercial din Piaţa Consiliul Europei din Timişoara a fost amplasată o bombă. Este a 7-a alertă de pe acelaşi număr.
Ruşii au folosit pentru prima dată în Ucraina o nouă bombă ghidată puternică, cu o greutate de 1,5 tone, susţine Defense Express.
Potrivit surselor G4Media, cele două plicuri suspecte trimise marți la ambasada Ucrainei din România și luate de autorități pentru analize conțineau ochi de animale.
Un suspect a fost arestat în Turcia, după atacul din Istanbul în urma căruia 6 oameni au murit și 81 au fost răniți. Ministrul de Interne a acuzat luni Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) că a provocat atacul din Istanbul.
O bombă de aviație din Al Doilea Război Mondial a fost găsită în apropiere de drumul Sfântul Ion.
Un proiectil periculos neexplodat, a fost găsit, sâmbătă dimineață, în Cluj-Napoca
Recomandări: