În 2020, pentru prima oară în peste zece ani, cele mai mari averi din Marea Britanie s-au diminuat din cauza pandemiei noului coronavirus, scrie duminică Sunday Times.
În Ucraina, cel mai afectat vecin al României, numărul infectărilor a ajuns la 17.330, iar cel al deceselor la 476.
Țările baltice și-au deschis frontierele dintre ele, dând naștere unei “bule” de călătorie, în care 6,2 milioane de persoane se pot deplasa fără restricții.
Circa un milion şi jumătate de angajaţi din sectorul sanitar al SUA şi-au pierdut locurile de muncă începând din luna martie, dintre care aproximativ 135.000 în spitale, veniturile acestora fiind diminuate semnificativ de reducerea numărului pacienţilor cu alte afecţiuni decât COVID-19, scrie joi AFP într-un reportaj.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi seara, că începând cu 15 mai, pentru toate persoanele care sosesc în România, indiferent din ce ţară, se va institui măsura izolării la domiciliu.
Premierul Ludovic Orban a declarat că este pentru prima dată în istoria României când se declară starea de alertă şi a anunţat că în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) vor
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi seara, că odată cu instituirea stării de alertă "românii vor redobândi libertatea de circulaţie în interiorul localităţilor".
Încă şapte persoane infectate cu noul coronavirus au murit în România, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 1.053, informează joi Grupul de Comunicare Strategică.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că dacă "situaţia se va înrăutăţi şi datele vor arăta un număr galopant de infectări" cu noul coronavirus, nu va ezita să declare din nou stare de urgenţă.