Celebrul artist, Benone Sinulescu, avea mai multe probleme de sănătate și a refuzat internarea în spital, chiar dacă avea o pneumonie care s-a complicat.
Novavax a depus o cerere de autorizare a vaccinului său împotriva COVID -19 în UE, iar Agenţia Europeană pentru Medicamente a precizat că un aviz ar putea fi emis în ''câteva săptămâni''.
Profesorul de Sănătate Publică Răzvan Cherecheș îl acuză pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, de iresponsabilitate pentru decizia de a deschide școlie în contextul pandemiei fără a se consulta cu specialiști din Sănătate.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 332 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a afirmat cu privire la testele de salivă în şcoli că au existat "foarte multe presiuni" pentru introducerea acestora, dar nimeni nu-şi mai asumă răspunderea pentru efectuarea lor.
În ultimele 24 de ore, la Cluj au murit zece pacienți diagnosticați cu COVID-19.
Clujul se află miercuri pe locul trei la nivel național la numărul cazurilor de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
Autoritățile au anunțat primele date privind bilanțul zilnic provizoriu al situației pandemiei de coronavirus.
Zece localități din județul Cluj au o rată a infectărilor cu noul coronavirus de peste 10 la mie.