Curtea de Apel Cluj a respins astăzi recursul împotriva măsurii de arestare a lui Alexandru Uioreanu, reţinut în data de 20 decembrie pentru trafic şi consum de droguri. Mandatul de arestare expiră în 7 ianuarie 2013, iar avocatul apărării va putea să ceară eliberarea minorului sub control judiciar.
Creatoarea de modă Mirela Rădulescu şi medicul veterinar reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc au fost arestaţi preventiv, marţi după-amiază, de Tribunalul Dolj, alături de aceştia primind mandat de arestare şi o a treia persoană, care se ocupa cu distribuirea de ketamină.
Directorul Liceului Lucian Blaga, unde a studiat fiul preşedintelui Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a precizat că tânărul nu a avut probleme de obrăznicie şi nici cu drogurile, la instituţia de învăţământ respectivă.
Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, arestat aseară pentru trafic de droguri, este chiulangiul şcolii unde învaţă, Liceul de Coregrafie "Octavian Stroia". Absenţele sale sunt atât de multe, încât la multe materii situaţia sa şcolară nu este încheiată.
Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, a fost reţinut aseară pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri, la doar 16 ani.
Autorităţile spaniole au solicitat Curţii de Apel Cluj extrădarea unui român condamnat în peninsula iberică pentru trafic de droguri. Acesta a fost prins de poliţia spaniolă în timp ce trasporta în stomac aproape un kilogram de cocaină pusă în capsule. El primea pentru aceste servicii 1.500 de euro de la nişte cetăţeni columbieni.
Focar de consum de droguri la un liceu din Cluj-Napoca. Doi elevi au fost prinşi la un control de rutină al jandarmilor cu canabis şi un cântar de mici dimensiuni. Cei doi vor fi anchetaţi de DIICOT. Unul dintre ei este cunoscut de colegi ca dealer. Conducerea şcolii a refuzat să stea de vorbă cu echipa Realitatea TV.
Doi tineri au fost surprinşi, vineri, în flagrant de subofiţerii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în timp ce tranzacţionau droguri, în apropierea unei şcoli din Cluj-Napoca.
Substanţele noi psihoactive, denumite şi "etnobotanice", sunt printre cele mai consumate droguri în rândul elevilor de 16 ani, alături de canabis/haşiş şi substanţe inhalante, constatându-se pentru prima oară un debut precoce la această categorie de vârstă.