Aveți grijă cui îi închiriați o locuință! Fără să își dea seama, un cuplu din județul Cluj și-a închiriat apartamentul unui traficant de droguri care a mai fost condamnat și în trecut.
Puya a fost prins drogat la volan în Bucureşti. El a fost oprit miercuri, în jurul prânzului, la un control de rutină în zona Dorobanţi. În timp ce la alcooltest rezultatul a ieșit negativ, drugtestul a indicat consum de cocaină.
Un tânăr de 31 de ani a fost prins cu marijuana în avionul care venea din Olanda și a aterizat la Cluj.
Incidentul s-a petrecut joi seara, după ce polițiștii clujeni au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe DJ 107P, înspre localitatea Someșul Rece, însă șoferul nu a oprit.
Polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare în județul Cluj, într-un dosar penal, în care se fac cercetări pentru trafic de persoane și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Două persoane au fost prinse în flagrant delict, în Cluj-Napoca, în timp ce avea asupra lor 8 kilograme de canabis, despre care anchetatorii spun că au fost trimise printr-o firmă de curierat din Spania.
Față de 10 persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, pentru dispunerea altor măsuri preventive.
Doi tineri din Cluj, de 25 și 32 de ani, au încercat să vândă 1,5 kilograme de canabis.
Poliţia Română face cercetări într-un dosar penal de trafic de minori şi proxenetism. Şi la Cluj-Napoca ar fi fost cazate victimele recrutate în diferite apartamente închiriate în regim hotelier.