Greva generală din învăţământ a ajuns la cea de-a treia zi. Reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi, astăzi, la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, la o şedinţă a liderilor sindicali.
Fostul ministru al educaţiei, profesorul Mircea Miclea spune că susțin clar mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar consideră că trebuie adăugate "încă alte două condiții, dacă vrem să crească calitatea predării în educație".
O adolescentă rănită în timpul atacului armat comis la începutul lui mai într-o unitate şcolară din Belgrad a murit luni, ridicând la zece numărul morţilor.
O instanță din Cluj-Napoca a decis, în cazul unui copil care are tatăl român și mama de etnie maghiară, școala și limba de predare la care acesta să fie înscris.
Rectorul UBB Cluj, Daniel David, afirmă că schimbările propuse în proiectul de modificare a planurilor-cadru pentru liceu, unde mai multe materii ar urma să devină facultative, iar unele ar urma să fie eliminate, sunt "cel puțin ciudate".
Elevii clujeni din clasele a II-a sunt pregătiți pentru a susține, în perioada 9-12 mai 2023, probele scrise din cadrul Evaluării Naționale.
O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu. Materia va fi studiată indiferent de profil și specializare, dacă nu participă la orele de Religie cu excepția celor din învățământul
În această lună au loc Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acestea încep marți, 9 mai, și se încheie pe 25 mai 2023.
Site-ul Ministerului Educației a fost spart de hackeri. Aceștia au blocat pagina ministerului și au publicat un mesaj împotriva sistemului de educație din România.
Recomandări: