Clujul ar putea avea o nouă maternitate, pe lângă cele două existente, Ginecologie 1 și Clinica „Dominic Stanca”, care își desfășoară activitatea în clădiri construite în urmă cu un secol, iar condițiile nu sunt la cele mai înalte standarde.
Investiția are o valoare totală de peste 37,3 milioane de lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
La Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna" din Câmpia Turzii a fost inaugurat noul aparat de rezonanță magnetică nucleară achiziționat cu sprijinul financiar semnificativ al Consiliului Județean Cluj.
Investiția ce vizează edificarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj marchează noi pași înainte. Astfel, realizarea Proiectului Tehnic (P.T.) este într-o fază avansată, iar în perioada următoare va fi scos la licitație un prim pachet de lucrări.
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca este o clădire care "stă să se prăbușească", atrage atenţia deputatul Emanuel Ungureanu.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va realiza noi investiții, în valoare de peste 937.000 de lei.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa nu mai puțin de 110 noi echipamente și aparaturi medicale, în valoare de peste 2.730.000 de lei.
Europarlamentarul Corina Crețu atrăgea atenția, zilele trecute, că situația celor trei spitale regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova trenează, licitațiile de execuție nu se fac, iar proiectele nu avansează vizibil.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va realiza noi investiții, în valoare de peste 3.464.000 de lei.