Deși jocul nu a impresionat, "studenții" au reușit să se impună cu 2-1 în fața oltenilor și ajung la trei succese consecutive în 2021.
Primarul orașului susține că nu a auzit despre o posibilă plecare a actualului președinte al clubului.
Antrenorul Universității Cluj își dorește ca elevii săi să intre concentrați pe teren în fața unui adversar considerat net inferior și aflat în “zona roșie” a clasamentului.
Echipa clujeană va evolua în Sala Polivalentă din București împotriva Dunării Brăila, în etapa a 11-a a Ligii Florilor.
Baschetbalistele CS Universitatea Cluj-Napoca le vor întâlni duminică, în finala Cupei României, pe jucătoarele de la ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.
Antrenorul Universității Cluj se declară optimist, însă susține că nu poate face o analiză a jocului după cele două partide oficiale disputate în 2021.
Trupa antrenată de Costel Enache a reușit să se impună în deplasare, în fața celor de la Viitorul Pandurii, scor 2-1, și păstrează șanse pentru un loc în primele șase la finalul sezonului regulat.
Universitatea Cluj va juca primul meci de campionat al anului pe terenul unei formații care a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în primele șase la finalul sezonului regulat.
Federația a oficializat retragerea din campionat a formației din Turnu Măgurele, iar clasamentul eșalonului secund a fost modificat.
Recomandări: