După ce Marius Nicoară a bătut palma cu şeful PDL, Daniel Buda, ca să-l pună pe Mihai Seplecan în fruntea Consiliului Judeţean, PSD-iştii anunţă că nu vor accepta o astfel de decizie. Vor merge până în instanţă.
Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat alegerile europarlamentare în judeţul Cluj, unde a obţinut 24,96 la sută din voturi, fiind urmată de UDMR, cu 16,44 la sută, şi PDL, cu 16,14 la sută, arată rezultatele finale comunicate, luni dimineaţă, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.
PSD a câștigat clar alegerile europarlamentare 2014. PNL scoate un scor mai slab decât cel dorit, de 20%, iar PMP prinde Parlamentul European, informează realitatea.net.
Prezent la Cluj, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea pe care o conduce este total neinteresată de cariera politică a celui care a fost, la un moment dat, preşedinte fondator al Uniunii, Tokes Laszlo.
Nemaiavând loc pe lista UDMR, episcopul reformat a ales să reprezinte ţara vecină în viitorul Legislativ european, candidând pe lista FIDESZ
Trei asociaţii maghiare au primit fonduri de la bugetul local pentru proiecte de tineret. Sursele ZIUA de CLUJ spun că Gered Imre, cel mai tânăr consilier local, este implicat în aceste proiecte.
Liberalii clujeni fac apel la înţelegerea maghiarilor pentru ca centrul oraşului să nu se transforme într-o scenă pentru violenţe. Si asta pentru că în data de 15 martie au fost anunţate 2 marşuri în Cluj-Napoca, unul al etnicilor maghiari care îşi serbează ziua naţională iar celălalt al organizaţiei naţionaliste noua dreaptă.
Kelemen Hunor a admis că, în premieră din 1996, am putea avea alegeri prezidenţiale fără candidat al Uniunii. Decizia se va lua după europarlamentare.
La a doua dezbatere organizată de Consiliul Civic Local au răspuns doar doi din cei cinci parlamentari invitaţi, senatorii Marius Nicoară şi Laszlo Attila.
Recomandări: