Băieţii de la Camuflaj promit un megaconcert sâmbătă seara.
Mai bine de 700 de studenţi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) vor face practică pe bani europeni, într-un proiect lansat astăzi şi unde înscrierile încep mâine.
Înghesuială la voluntariat. Peste 500 de studenţi de la Facultatea de Medicină s-au prezentat pentru a deveni voluntari SMURD. Este un record la nivelul Clujului, însă în final vor fi selectaţi numai 60 de studenţi.
Şi-au schimbat adresa pentru o şcoală mai bună. Unii părinţi care vor să îşi înscrie copiii la şcoli de prestigiu au obţinut vize de flotant pe adrese din centrul oraşului. .
Trei tone de carne de pui expirată urma să fie pusă în vânzare în magazinele din Cluj. Carnea a fost importată din Anglia, iar alte aproape 17 tone au ajuns în judeţul Bihor şi Bucureşti. Inspectorii urmează să facă şi aici controale pentru a stabili dacă produsele prezintă aceleaşi deficienţe.
Cazul angajatului MAI care a deschis ieri focul în mijlocul capitalei şi a ucis două persoane nu este singular. În judeţul Cluj, anul trecut, 9 persoane au fost cercetate penal pentru că au folosit o armă letală, în timp ce un alt clujean s-a ales cu dosar penal pentru uz de armă neletală. Asta în ciuda faptului că numărul permiselor de port-armă este într-o uşoară scădere faţă de 2010.
Preşedintele formaţiei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a recunoscut că sâmbătă a fost suporterul "Şepcilor roşii" în meciul cu Rapid.
Opoziţia din Cluj şi-a anunţat primii candidaţi pentru funcţiile de primar. În USL mocneşte însă un scandal.