După ce li s-au prelungit contractele fără licitaţie, cel puţin iarna aceasta, cele două firme care se ocupă cu salubrizarea străzilor din oraş au cerut o actualizare a preţurilor practicate.
În această dimineaţă a nins în tot judeţul Cluj, pe zonele mai înalte înregistrându-se un strat de zăpadă de 1-2 cm, conform reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. Conform lor utilajele au intervenit pe 42 de sectoare de drumuri judeţene, împrăştiind antiderapant, astfel că la această oră nu se înregistrează drumuri blocate.
Jandarmii montani din Cluj au emis o avertizare pentru amatorii de drumeții, având în vedere că a nins deja în zona de munte.
Societăţile Rosal şi Brantner se pot pregăti deja de deszăpeziri, de vreme ce licitaţia Primăriei Cluj-Napoca pentru noul contract, de 30 de milioane de euro, este suspendată.
Utilajele cu lamă curăţă drumurile judeţene. La munte stratul de zăpadă proaspătă are 4 centimetri.
Apoximativ 35.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, sâmbătă, în Irlanda de Nord, în timp ce transporturile şi evenimentele sportive au fost perturbate în Marea Britanie, afectată de intemperii hibernale la acest început de primăvară, relatează AFP.
Sania, schi-urile sau snoawboard-ul par să nu le mai fie pe plac iubitorilor de sporturi de iarnă. Şi aici ne referim în special la cei atraşi de activităţi extreme. Câţiva clujeni au găsit o nouă modalitate de distracţie: drift-uri şi trasee off-road cu ATV-urile pe zăpadă.
Vremea „moale" şi zăpada puţină i-au ţinut pe clujeni departe de pârtia de schi cea mai la îndemână, cea din Feleacu.
Şoferii din Cluj au scăpat de drumrile înzăpezite, dar au dat de o altă problemă: gropile apărute după dezgheţ.