Faptul că George Simion a fost stropit cu cerneală a fost „o mizerie, un incident de doi bani să arate, chipurile, că poporul nu e cu AUR”, spune Claudiu Târziu, unul dintre liderii formațiunii politice.
Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură se teme de compromiterea recoltelor la nivel mondial.
Veste tristă pentru lumea muzicii româneşti, după ce membrul fondator al trupei Sfinx a încetat din viață.
Flăcările au cuprins 8 locuințe, iar pompierii au fost nevoiți să evacueze 19 persoane, dintre care 3 copii.
Ziua de luni este rezervată sărbătorii Micii Uniri,dintre Țara Românească și Moldova, eveniment istoric ce e avut loc în urmă cu 163 de ani.
În depozitele inspectoratelor şcolare au fost primite, sâmbătă şi duminică, 10.540.000 de teste rapide destinate preşcolarilor, elevilor şi personalului din învăţământ, anunţă Ministerul Educaţiei.
Lumea s-a temut de ce este mai rău atunci când, la sfârşitul lunii noiembrie, a apărut o noua variantă de coronavirus, care a făcut ravagii în Africa de Sud într-un ritm nemaiîntâlnit până acum în pand
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA confirmă eficacitatea dozelor de rapel împotriva variantei Omicron. Potrivit noilor date publicate, rapelul este eficient în proporţie de 90%.
Din punct de vedere al spitalizărilor, Omicron este pentru copii şi tineri o variantă mai periculoasă decât Delta, chiar dacă din fericire nu este şi mai letală, susţine medicul Octavian Jurma.