Prim-vicepreședintele PNL susține că amenințarea cu demisia a premierului Marcel Ciolacu este „un șantaj direct” și că PNL este obligat sa spună „NU” propunerilor de majorare a taxelor și impozitelor.
Lucrările de reabilitare a ansamblului-clădire Castel Bánffy și a parcului-monument din localitatea Răscruci, comuna Bonțida, derulate de Consiliul Județean Cluj cu ajutorul fondurilor europene, se apropie de final.
Compania de Apă „Someș” SA, a semnat recent contractul de execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Alimentare cu apă inel Răscruci-Bonțida” ce privește modernizarea și extinderea rețelei de apă potabilă pe teritoriul localității clujene Bonțida.
Spre deosebire de anii precedenți, măsurile luate de organizatori par că au dat roade, iar suprafața de joc de pe stadionul din Parcul Central se prezintă în condiții mult mai bune.
Iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați, marți, 15 august 2023, în zi de sărbătoare, la Valea Ierii, acolo unde va avea loc a doua ediție a Festivalului fructelor de pădure, dar și ziua comunei.
Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu, a declarat la Conferința Regională a Partidei Romilor "Pro-Europa" din Ardeal că a aflat cu stupoare, cu ocazia implementării unui proiect de prevenție derulat de Institutul Oncologic din Cluj, că "femeile rome nu știau că au dreptul să fie incluse în Programul Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin".
Fosta judecătorie din municipiul Turda va fi restaurată pe fonduri europene și transformată într-un centru de cultură, artă și tradiții.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj face angajări. Are nevoie de un electrician de întreținere și reparații, precum și de un referent de specialitate la serviciul financiar.
Castrul Roman va deveni în scurt timp un obiectiv turistic de importanță majoră în municipiul Turda. Lucrările de restaurare și punere în valoare costă aproximativ 21 de milioane de lei.