Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 5,44% pe an, de la 5,37% cât a fost miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Gigantul petrolier Saudi Aramco a întrecut producătorul iPhone-ului şi devine cea mai mare companie din lume.
Gazele naturale, cartofii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri.
Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, afirmând marţi că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor, transmite dpa.
Potrivit acestuia, până la finalul lunii mai va fi definitivată şi modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar.
Aproximativ 900.000 de ucraineni au intrat în România de la declanşarea crizei din ţara vecină, a informat, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, afirmă că ceremoniile organizate, luni, în Rusia, cu ocazia Zilei Victoriei, vor fi un "uriaş festival al propagandei" în încercarea de a justifica războiul din Ucraina.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg afirmă că „nu a observat nicio schimbare" în strategia nucleară a Moscovei, iar acesta pledează pentru intensificarea livrărilor de arme către Kiev.