Componentele echipei de handbal feminin a României ţintesc cea mai preţioasă medalie la Campionatul Mondial universitar ediţia 2018, care va avea loc în oraşul croat Rijeka, după argintul cucerit în urmă cu doi ani.
Peste 600 de persoane din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării au participat sâmbătă la un marş de protest, cu opriri în faţa ambasadelor Italiei şi Ucrainei, pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de o serie de acte de violență.
Ţinutul contelui Dracula din Pasul Tihuţa se umple, la sfârşit de săptămână, de miros de usturoi, în cadrul celei de-a şasea ediţii a festivalului ce poartă numele acestei plante, despre care se spune că alungă spiritele rele
Viceprimarul clujean Emese Olah a mers, joi, pe trotinetă, alături de tineri imobilizaţi în cărucioare pentru persoane cu dizabilităţi, pe pistele de biciclişti din centrul municipiului Cluj-Napoca, într-o acţiune care a avut ca scop sensibilizarea comunităţii cu privire la nevoia de susţinere financiară a Grădiniţei Malteze.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în perioada 22 iulie, ora 18:00 - 23 iulie, ora 10:00, în judeţele Arad, Alba, Timiş, Hunedoar
Perechea Irina Begu/Andreea Mitu a câştigat duelul româncelor din semifinale cu Jaqueline Cristian şi Elena-Gabriela Ruse, scor 6-4, 3-6, 10-6, şi s-a calificat în ultimul act al probei de dublu din cadrul turneului de tenis BRD Bucha
Organizatorii ineditului eveniment Mera World Music Festival, care va avea loc lângă Cluj, au pregătit o serie de alte surprize pentru participanţi.
Actorii care au demarat, miercuri, campania de strângere de semnături pentru iniţiativa civică "Fără penali în funcţii publice", cer ca persoanele condamnate penal să nu mai poată accede în funcţii şi demnităţi publice.
Echipa României de cadete a câştigat medaliile de aur, joi, la Campionatele Europene de Tenis de Masă de la Cluj-Napoca, după ce a învins în finală echipa Rusiei.