Cel mai probabil, din punct de vedere juridic, funcţia premierului Florin Cîţu nu îi este afectată de cele două zile de arest în Statele Unite pe care le-a făcut în urmă cu 20 de ani, când era student, spun avocații.
Cei care au cumpărat produsele le pot returna şi vor primi contravaloarea lor, anunță comercianții.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii se teme că virusul s-ar fi putut scurge în exterior ca urmare a unei erori umane.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (Nooa), agenţia federală americană care se ocupă de oceane şi climă.
România vrea să se transforme într-o piaţă de testare pentru maşinile autonome.
Un urs a fost fotografiat pe o maşină, parcată la intrarea pe Valea lui Stan, din judeţul Argeş.
Bărăganul şi Banatul sunt lideri la producţia de cereale, Moldova stă cel mai bine la producţia de struguri, Oltenia la producţia de prune, iar Bucovina la cartofi. Transilvania abia se vede pe harta agricolă a României.
Copiii născuţi în timpul pandemiei de coronavirus au performanţe reduse cognitiv-verbale, motorii şi generale în comparaţie cu copiii născuţi anterior, sugerează un studiu din SUA.
Potrivit experților, imunitatea în masă nu mai poate fi atinsă prin vaccinarea anti-COVID din cauza variantei mult mai infecţioase Delta a noului coronavirus.