Federaţia Sindicatelor din ANP a depus, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva lui Tudorel Toader, acuzându-l pe ministru de abuz în serviciu şi încălcare a dreptului de reprezentare sindicală.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că după decizia luată de Curtea Constituţională cu privire la conflictul constituţional dintre ministrul Justiţiei şi preşedintele Iohannis, şefa DNA trebuia să demisioneze.
Traian Băsescu a comentat decizia prin care CCR anunţă că preşedinteleIohannis urmează să emită decretul de revocare din funcţie a șefei DNA, fostul şef al statului precizând că Iohannis nu are limită de timp pentru a lua o decizie.
Șerban Nicolae a declarat că în cazul în care președintele Klaus Iohannis va refuza să o demită pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA se poate vorbi „serios” despre o suspendare a șefului statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a catalogat "ciudat şi caraghios" mitingul anunţat de PSD pentru susţinerea premierului Dăncilă, spunând că astfel de manifestaţii ale puterii mai erau văzute doar în comunism.
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi PNL asupra Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel proiectul se reîntorace la Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR
Decizie CCR: EXISTĂ un conflict între Guvern şi Preşedinţie. Procurorul şef al DNA trebuia revocat de preşedinte.
Fostul premier Victor Ponta a declarat, miercuri, că în ProRomânia se vor mai înscrie în zilele următoare încă trei deputaţi social-democraţi, moment în care va cere încă o dată constituirea grupului parlamentar din Camera Deputaţilor al acestui partid.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, la Mărăşeşti, că persoanele care vor să beneficieze de credite preferenţiale, cu dobândă zero, garantate de stat, trebuie să urmeze cursuri, ea afirmând că speră ca de acest program să beneficieze cât mai mulţi tineri.