Am văzut extazul maxim al unor tineri domni jurnalişti în clipa când la o televiziune scaunele de invitat care ani de zile fuseseră ocupate de Nistorescu, Cristoiu, C.T. Popescu, Băcanu erau acum ale lor.

Când ZIUA de Cluj a scris miercuri că în Cluj se pregăteşte încă o “bombă” economică – construirea unei fabrici Mercedes – mulţi oficiali au sărit ca arşi. De la Consiliul Judeţean până la Guvern, iar apoi la sediul central al Daimler AG din Stuttgart, a plouat cu “no comment”-uri, care mai de care mai vehemente. Arma confidenţialităţii negocierilor a fost scoasă din teacă, la fel cum s-a întâmplat şi anterior, cu Nokia.

Tertulian, Auguste Comte, Kant sau Hegel nu mai sunt decât repere istorice ale unei probleme care cere astăzi noi dezlegări. Nici formula vestitei “republica christiana” şi nici pariul “depăşirii istorice a religiei” nu mai sunt realiste. O nouă interacţiune a religiei, ştiinţei, filosofiei s-a conturat. Expansiunea fără precedent a ştiinţelor, multiplicarea iniţiativelor filosofice, resurgenţa religiei sunt, împreună, probe.

Bineînţeles, nu mă refer la libertatea de a fi bişniţar (mai mic sau mai mare), care a fost exploatată de multă lume, chiar din primele zile ale “libertăţii”.

Rămâne notoriu cazul lotului Pătrăşcanu, bazat pe scenarii în totalitate fabricate, recunoscute parţial de inculpaţi în urma supunerii la chinuri greu de imaginat. Totul se petrecea într-un cadru de aparentă legalitate, în scenă apărând atât acuzarea, cât şi apărarea, reprezentată de cele mai multe ori de un avocat din oficiu.

Mă întrebam cât va mai dura până s-o facă, mai ales că ei ştiu că sunt singurii care pot străpunge sistemul. Ei sunt unii dintre cei care mai deţin secretele şi armele potrivite cu care să poată să-i ţină la respect pe cei ce au învăţat să fenteze oprobriul public în aceşti ultimi patru ani. De ce tocmai ei?

Iar tot ceea ce aş fi înşirat s-ar fi rezumat la explicarea unei decizii care trebuie tratată ca o palmă dată Premierului care ieri a atacat prin ordonanţă de urgenţă decizia Curţii cu privire la funcţionarea CNSAS. Tăriceanu a atacat Curtea, iar Curtea a atacat astăzi. Simplu, ca la şah.

La capãtul gazonului, o fântânã artezianã, “importatã” parcã din filmele de la Hollywood. Cu jeturi multicolore. Roşii în timpul zilei, galbene seara şi albastre pe timpul nopţii. În mijlocul fântânii, un soclu impozant. Înconjurat de câteva siluete difuze. Sus, în vârf, un cioban. Sprijinit cu mâna stângã într-o bâtã şi cu palma mâinii drepte deschisã, îndreptatã protector spe pãmânt.

Atunci când, în preajma şi în cursul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit evidentă profilarea pe scena publică a societăţilor moderne a unei noi forţe, de magnitudine neobişnuită – cea a mijloacelor de comunicare de masă (ziare, radio etc.) – s-a pus întrebarea: Care vor fi efectele acestei forţe în conştiinţe, în comportamente, în cultură? Rămân acestea “naturale” sau vor fi afectate? Primii care au dat răspunsul relevant au fost Horkheimer şi Adorno (Dialektik der Aufklärung, 1947).