Mai la sud de Carpaţi, Mitică râde copios şi cu nedisimulată superioritate pe tema melcului mai sprinten decât Gheo. Gheo râde şi el nestăpânit aflând că oltenii se îngroapă împreună cu cel puţin o lămâie, ca să nu i se facă pământului greaţă. Împreună fac haz de compatrioţii lor dinspre est, despre care cred că sunt mai lenţi la port şi minte decât ei şi care au evocat pentru prima dată rolul esenţial al chiloţilor în chilotarea avioanelor.

Lăsând la o parte numele unor oameni precum chestorul Virgil Ardelean, pe nedrept îndepărtat de la conducerea MIRA, şi al unor distinşi oameni de afaceri care s-au arătat deschişi unei asemenea iniţiative, trebuiesc punctate câteva aspecte, care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui omise din programul acestei onorabile intreprinderi.

Pe 26 ianuarie, Marele Cârmaci ar fi împlinit 90 de ani. Televiziunile nu-şi dãdeau rând în a “dezbate” ce a fost bun, ce a fost rãu, cât de mult îl regretã foştii sãi consãteni, într-un spectacol grotesc care eluda esenţa personalitãţii destructive a celui omagiat şi a sistemului pe care l-a şlefuit pânã la perfecţiunea rãului dezumanizant.

Am văzut extazul maxim al unor tineri domni jurnalişti în clipa când la o televiziune scaunele de invitat care ani de zile fuseseră ocupate de Nistorescu, Cristoiu, C.T. Popescu, Băcanu erau acum ale lor.

Când ZIUA de Cluj a scris miercuri că în Cluj se pregăteşte încă o “bombă” economică – construirea unei fabrici Mercedes – mulţi oficiali au sărit ca arşi. De la Consiliul Judeţean până la Guvern, iar apoi la sediul central al Daimler AG din Stuttgart, a plouat cu “no comment”-uri, care mai de care mai vehemente. Arma confidenţialităţii negocierilor a fost scoasă din teacă, la fel cum s-a întâmplat şi anterior, cu Nokia.

Tertulian, Auguste Comte, Kant sau Hegel nu mai sunt decât repere istorice ale unei probleme care cere astăzi noi dezlegări. Nici formula vestitei “republica christiana” şi nici pariul “depăşirii istorice a religiei” nu mai sunt realiste. O nouă interacţiune a religiei, ştiinţei, filosofiei s-a conturat. Expansiunea fără precedent a ştiinţelor, multiplicarea iniţiativelor filosofice, resurgenţa religiei sunt, împreună, probe.

Bineînţeles, nu mă refer la libertatea de a fi bişniţar (mai mic sau mai mare), care a fost exploatată de multă lume, chiar din primele zile ale “libertăţii”.

Rămâne notoriu cazul lotului Pătrăşcanu, bazat pe scenarii în totalitate fabricate, recunoscute parţial de inculpaţi în urma supunerii la chinuri greu de imaginat. Totul se petrecea într-un cadru de aparentă legalitate, în scenă apărând atât acuzarea, cât şi apărarea, reprezentată de cele mai multe ori de un avocat din oficiu.

Mă întrebam cât va mai dura până s-o facă, mai ales că ei ştiu că sunt singurii care pot străpunge sistemul. Ei sunt unii dintre cei care mai deţin secretele şi armele potrivite cu care să poată să-i ţină la respect pe cei ce au învăţat să fenteze oprobriul public în aceşti ultimi patru ani. De ce tocmai ei?