Un avion de linie al companiei Delta s-a întors pe aeroportul de unde abia decolase deoarece mai mulţi pasageri au refuzat să poarte masca de protecţie în timpul zborului. Compania americană are o politică proprie strictă în ceea ce priveşte purtatul măştii de protecţie în aeronave.
Membri ai personalului de sănătate din Brazilia au cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă privind răspunsul gestionat de preşedintele Jair Bolsonaro la pandemia de Covid-19, răspuns care constituie potrivit lor o crimă împotriva umanităţii, relatează AFP.
Potrivit unui sondaj realizat în Franţa, 32% dintre persoanele chestionate în perioada 23 - 24 iulie au declarat că nu ar fi de acord să fie vaccinaţi dacă va exista un vaccin împotriva Covid, scrie Huffington Post.
Autorităţile din regiunea Campania din sudul Italiei au decis să aplice amenzi de până la 1.000 de euro persoanelor care nu poartă măşti în spaţiile publice închise, scrie HuffPost.
Coreea de Nord a raportat, sâmbătă, primul caz de COVID-19, la o persoană care s-a întors ilegal în ţară pe 19 iulie, a informat, duminică, agenţia de ştiri KCNA.
Ucraina e în continuare cel mai afectat vecin al României, cu 62.823 de îmbolnăviri și 1.571 decese.
Bill Gates a vorbit despre teoriile conspiraţiei care îl vizează şi despre faptul că ar vrea să descopere un vaccin împotriva COVID-19 pentru a implanta cipuri în corpul oamenilor şi a-i putea urmări, scrie CNews, preluat de Mediafax.
Criza sanitară, provocată de răspândirea COVID-19 cu mare rapiditate pe tot globul, a pus în umbră altă problemă globală: cursa înarmărilor. Donald Trump a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre controlul armamentului atomic şi relaţiile comerciale.
Ucraina e în continuare cel mai afectat vecin al României, cu 61.851 de îmbolnăviri și 1.551 decese.