Edilul Floreștiului anunță startul ediției cu numărul doi a evenimentului sportiv Moving Florești. Acesta va avea loc în weekend-ul de 14-15 mai 2022.
Comuna Florești va avea o bază sportivă inspirată după cea din cartierul Gheorgheni, din municipiul Cluj-Napoca. Edilul Bogdan Pivariu susține că este o nouă etapă în derularea proiectelor importante pentru comunitate.
Primăria celei mai mari comune din țară va organiza o serie de activități pentru cei mici, sâmbătă, 23 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale.
După ce, în urmă cu o lună, consilierii USR au votat împotriva Muzeului Identității Transilvănene, motivând că au nevoie de mai multe informații, în ședința extraordinară a CL Florești, de joi, 21 aprilie 2022, proiectul a întrunit voturile necesare și a fost aprobat.
Bogdan Pivariu susține că administrația din Florești a reușit să pregătească un plan prin care imobilul cu apartamentele afectate de pe strada Porii să fie refăcut.
Nu mai puțin de 9 apartamente au fost afectate de incendiul izbucnit în cursul zilei de joi la un imobil de pe strada Porii, din comuna Florești.
Primarul celei mai mari comune din țară s-a săturat de problema gunoaielor din Florești și anunță toleranță zero pentru cei care nu respectă regulile.
Activitatea de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) se desfășoară în mii de localități din țară.
Primarii din Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida au bătut palma pentru realizarea unui "coridor de mobilitate" de-a lungul Someșului.