Miercuri dimineaţa, doi agenţi de Poliţie au fost atacaţi cu un cuţit, unul fiind rănit în zona gâtului, celălalt în abdomen. Nu se ştie dacă atacul a avut legătură cu ameninţarea cu bombă.
Noiembrie este cea mai ieftină lună pentru călătoriile aeriene, în afara perioadelor promoţionale, biletele fiind şi cu 30% mai ieftine decât în alte perioade ale anului, conform unui studiu comparativ al agenţiei Vola.
Conform publicaţiei belgiene Le Soir, Péter Szijjártó, ministrul de externe ungar a relatat că a trecut printr-o imensă teamă în timp ce își făcea obișnuitul program de jogging în Bruxelles.
Bătrânul continent a fost zguduit în ultimii doi ani de o serie de atentate sau atacuri teroriste, bilanţul victimelor ajungând la 443, informează DailyMail. Iată harta terorii din Europa.
Europarlamentarii Cristian Buşoi şi Mihai Ţurcanu au lansat, luni, un ghid pentru accesarea fondurilor europene direct la Bruxelles în domenii precum proiectele de mediu, educaţie, sănătate, protecţia consumatorilor, întreprinderi mici şi mijlocii, universităţi şi institute de cercetare.
O alertă cu bombă este în curs, marţi dimineaţa, la centrul comercial City 2 din Bruxelles, Parchetul federal anunţând arestarea unui individ care susţinea că purta o centură explozivă, potrivit La Libre Belgique, care citează informaţii publicate de agenţia Belga.
Aeroportul Zaventem s-a redeschis parţial, duminică, la 12 zile de la atentatele din capitala Belgiei, în care au murit 32 de persoane, urmând să revină la capacitatea maximă de operare la începutul lunii iulie, potrivit conducerii aeroportului, relatează Reuters.
Miniştrii pentru Securitate şi ai Justiţiei din UE s-au angajat joi să intensifice lupta împotriva terorismului, după atacurile de marţi de la Bruxelles, despre care unii pretind că ar fi fost evitate printr-o mai bună împărtăşire de informaţii şi o legislaţie încă în suspans, relatează DPA online.