Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a semnat contractul de lucrări ce vizează proiectarea și execuția unor centrale electrice fotovoltaice.
Două grupuri tradiționale reprezentative, din județul Cluj, se află la București în aceste zile pentru a filma câteva emisiuni ce vor fi difuzate în această toamnă, de Televiziunea națională.
Vechiul pod situat în localitatea Săvădisla, pe drumul județean DJ 107M, la km 11+269, va fi demolat, anunță Consilul Județean Cluj. Până la edificarea noului pod, circulația se va desfășura pe o rută ocolitoare.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare, de joi, alocarea unor noi fonduri pentru instituțiile sanitare din județ.
Este vorba de o sumă de 13 milioane de lei, bani alocați suplimentar de Consiliul Județean Cluj pentru lucrările de întreținere a drumurilor județene.
Forul administrativ județean clujean își propune să producă energie electrică sau chiar bani din gunoaie, prin achiziționarea unei instalații de dezintegrare moleculară și valorificare energetică a deșeurilor.
Consiliul Județean Cluj a aprobat joi, noua Strategie județeană de dezvoltare a serviciilor sociale în județul Cluj pentru perioada 2023-2030.
După ce a fost respins prima dată de urbaniștii județului Cluj, a doua încercare s-a dovedit cu succes pentru un proiect ce prevede construirea a mai multor locuințe de vacanță în satul Muntele Rece, comuna Măguri-Răcătău.
Urbaniștii județului Cluj au oferit, joi, aviz favorabil construirii unui proiect imobiliar cu locuințe și funcțiuni turistice în localitatea Someșu Cald, comuna Gilău.
Recomandări: