Mai multe unități de învățământ din Cluj își vor modifica scenariile de funcționare începând de luni, 15 februarie, în funcție de incidența cazurilor cu COVID din fiecare localitate.
La doar câteva zile după ce şi-au reluat activitatea cu capacitatea redusă la 30%, localurile și sălile de spectacol din Cluj-Napoca se reînchid, după ce vineri incidenţa cazurilor de COVID-19 a urcat peste 3 la mia de locuitori.
La Cluj-Napoca rata infectărilor cu noul coronavirus a trecut, din nou, peste pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, după ce, la începutul săptămânii, municipiul a ieșit din "zona roșie".
Senatul Universității de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca a aprobat adoptarea modelului hibrid de învățământ pentru semestrul al doilea din acest an universitar.
Plăcuţa multilingvă "Cluj-Napoca Kolozsvár Klausenburg", amplasată la una din ieșirile din municipiu, de pe care a fost ștearsă denumirea în limba maghiară a Clujului fost înlocuită de Primărie.
A doua tranşă de vaccin AstraZeneca soseşte joi în România pe cale terestră, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Cartierul clujean, Mănăştur se pregăteşte să câştige „campionatul de demolat garaje”. Proprietarii garajelor trag tare la demolări pentru a se încadra în termenul stabilit de autorităţile municipiului pentru a elibera spaţiile publice: luna martie.
O plăcuţă multilingvă "Cluj-Napoca Kolozsvár Klausenburg", amplasată la una din ieșirile din municipiu, a fost vandalizată.
Începe imunizarea cu vaccinul anti-COVID de la AstraZeneca în cele 10 cabinete deschise în județul Cluj, pentru programare fiind disponibile miercuri la prânz peste 9.000 de locuri.