Este vorba de Eugen Teodorovici, care a anunţat că va candida la preşedinţia României în alegerile din 2024, la conferinţa "Uniţi pentru Naţiune", organizată şi susţinută de Blocul Suveranist Român (BSR).
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că la Minister au existat note interne care avertizau guvernul PSD încă din luna ianuarie că deficitul bugetar riscă să ajungă la 4%.
Proiectul lui Eugen Teodorovici care prevede pedeapsă cu închisoarea pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor şi alte venituri, a trecut de Senat.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat că Viorica Dăncilă și pe Eugen Teodorovici ştiau din martie că vor depăşi ţinta de deficit și a anunţat că la moţiunea simplă care îl vizează va merge în Parlament cu toţi directorii din MFP şi ANAF.
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru modificarea programului "Prima Casă".
Statul investește 150.000 de euro, dar câinii aduc peste 1 milion de euro României.
Doar apartamentele două camere s-au încadrat în 2018 în programul guvernamental, iar în acest an ele și se vor califica greu la Cluj.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a depus, la Senat, proiectul de lege privind impozitarea bacşişului încasat de la clienţi în cazul serviciilor de restaurant, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.
Rareș Bogdan europarlamentar și prim-vicepreședinte PNL, reacționează la dezvăluirile senatorului PNL, Florin Cîțu, care îi acuză pe Viorica Dăncilă și Orlando Teodorovici că au falsificat cifrele din buget, și spune că, în acest caz, e rost de un dosar penal”.
Rectificarea bugetară va fi pozitivă, în sensul că toate ministerele care au planificate investiţii importante vor primi sumele necesare.
Recomandări: