Ordonanţa de urgenţă care limitează posibilităţile de majorare a pensiilor speciale intră în vigoare de vineri, actul normativ determinând anterior înmulţirea cererilor de pensionare.
Procurorii DIICOT l-au reţinut pe Cristian Bîrzu pentru acte de terorism după ce acesta a vrut să comită "atacuri cu bombă la adresa trupelor speciale ale Ministerului Afacerilor Interne care ar încerca capturarea sa în vederea reîncarcerării".
PNL va solicita, la începtul sesiunii parlamentare din toamnă, constituirea unei comisii de anchetă parlamentară al cărei obiect de activitate să fie modul în care s-au făcut pensionările şi reangajările „de a doua zi” în cadrul MAI, a declarat, duminică, vicepreşedintele PNL Florin Roman.
Şefa Direcţiei Generale de Paşapoarte a anunţat că a existat o întâlnire la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în urma căreia s-a decis schimbarea cadrului legal.
FADERE (Federaţia asociatiilor de români din Europa) solicita ministrului de interne Carmen Dan, sa rezolve de urgenţa situatia creata la ghiseele de eliberare a paşapoartelor.
Salariile poliţiştilor vor fi majorate cu 10%, iar cele ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu 15%, după ce Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, Ordonanţa de Urgenţă privind veniturile bugetarilor, arată Ministerul Muncii.
Parlamentarii PNL,USR şi PMP din Comisiile de apărare critică demersul Guvernului de a aplica "politica faptului împlinit" pentru a modifica pensiile speciale, care a generat "un exod" de personal în MAPN şi MAI,precum şi reglementarea prin OUG, PSD susţinând că OUG criticată va ajunge în Parlament.
După anunţul privind iminenta modificare a legii pensiilor speciale, doar în ultima săptămână au ieşit la pensie aproape 1.000 de poliţişti.