Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) refuză să deconteze peste 1,7 milioane de lei (aproape 400.000 de euro) din banii cheltuiţi în ultima campanie electorală de PNL. Cea mai mare „gaură” neacoperită, de aproape 30.000 de euro, apare în dreptul liberalilor clujeni.
Unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al PNL vrea să împartă liberalii în grupări doctrinare după modelul existent în UDMR. În rândul liderilor liberali clujeni părerile sunt împărţite
Liberalul Ludovic Orban, care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), susține că are mai multe obiective politice la conducerea PNL.
Candidatul unic la şefia PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, sâmbătă, în debutul şedinţei de alegeri a conducerii filialei, că "vremea marilor figuri providenţiale a trecut".
Dacian Cioloş a vorbit, joi, la Cluj-Napoca despre viitorul său politic. După încheierea mandatului său de premier al României, a fost curtat de USR şi de PNL.
Premierul Sorin Grindeanu, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că e nevoie de dezbatere pe legea salarizării, contrar cerinţelor venite din partea PNL legate de asumarea răspunderii Executivului şi că priveşte cu umor unele reacţii ale liderilor aflaţi în Opoziţie.
Parlamentarii Adrian Dohotaru şi Csoma Botond, fost ministru delegat pentru dialog social și relația cu societatea civilă Aurelia Cristea sau vicepreședinte PNL Cluj-Napoca Ovidiu Cîmpean vor vorbi despre mobilizarea și dezinformarea în contextul protestelor din România anului 2017.
Liderul consilierilor judeţeni PSD, Remus Lăpuşan, este invitatul jurnalistului Mihai Moga la ediţia de astăzi a emisiunii ZIUAlive.
Liderul PNL a criticat proiectele ce prevăd înființarea unor companii municipale, apreciind că ele vor furniza servicii proaste, la prețuri mari.
Recomandări: