Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a admis, în premieră, că Emil Boc ar putea fi candidatul liberalilor la funcţia de primar al Clujului, dar a precizat că nu se va bucura de susţinerea sa până nu va da explicaţii partidului pentru susţinerea unui adversar al candidatului PNL în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Demisia acestuia survine în urma unei înţelegeri avute cu conducerea partidului.
Liberalii au depus moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", documentul fiind semnat de 180 de parlamentari.
Seplecan va pierde în curând preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. A fost un minimandat de trei luni, îndeajuns de lung ca el şi PNL să-şi şifoneze imaginea.
BPN al PNL va adopta o rezoluţie în care va cere PSD un termen limită de publicare a legii votului prin corespondenţă în Monitorul Oficial, a declarat, sâmbătă, liderul PNL Alina Gorghiu, afirmând că nepublicarea legii în timp util va împiedica diaspora să voteze în bune condiţii la parlamentare.
Doi dintre membrii marcanţi ai PNL Cluj se războiesc cu şefii justiţiei din România. Ei cer demisia procurorului general şi a ministrului Justiţiei dar şi anchetă a CSM despre cum a fost soluţionat dosarul premierului Ponta de la Parchetul General.
Emil Boc a comentat scurt, la Realitatea FM, competiţia din PNL pentru candidatura la Primăria Clujului. Reacţia lui Otrocol a fost de milioane.
PNL propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări pe tema macrostabilităţii economice. Echipa desemnată de liberali pentru a demara negocieri este alcătuită din Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache, a anunţat copreşedintele liberal Alina Gorghiu.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că, în principiu, consultările cu PSD şi UDMR pe diferite de teme de interes major ar putea avea loc în jur de 15 august, iar PNL va stabili, luni, în cadrul Biroului Politic Naţional, un calendar al consultărilor şi echipa care va participa la discuţii.