După o audiență generală la Vatican, Papa Francisc a făcut și o scurtă vizită la spital.
Papa Francisc a declarat azi că starea lui de sănătate s-a îmbunătățit.
Papa Francisc s-a întâlnit miercuri, separat, cu rudele israeliene ale ostaticilor reţinuţi de Hamas şi cu palestinienii care au rude în Gaza, relatează Reuters.
Papa le-a transmis credincioșilor să se roage pentru pace în Ucraina și în Orientul Mijlociu.
Papa Francisc a fost internat marţi la spitalul Gemelli din Roma pentru un control medical, relatează agenţiile italiene de presă, potrivit AFP.
Papa Francisc va ajunge în Ungaria la finalul acestei luni în cel de-al 41-lea pelerinaj.
Peste un miliard de creștini catolici și protestanți din toată lumea au sărbătorit, azi noapte, miracolul Învierii. La Vatican, Papa Francisc a oficiat slujba de Înviere în Bazilica Sfântul Petru.
Cei cinci veri germani ai papei Benedict al XVI-lea, decedat pe 31 decembrie anul trecut, sunt moştenitorii banilor pe care acesta îi avea economisiţi în conturile sale.
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă Vaticanul, potrivit AFP.
Biserica romano-catolică Sfântul Mihail va fi redată în folosinţă, în 13 august 2022, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare.
Recomandări: