Capacitatea redusă a administraţiei de a implementa proiecte viabile este cel mai important motiv pentru care România nu reuşeşte să folosească toţi banii daţi de Comunitatea Europeană.
A fost dat publicităţii clasamentul internațional al universităţilor QS-World University Rankings, pentru anul 2016, pe listă se află şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Clasamentul internaţional cuprinde 916 universităţi din 81 de ţări, printre acestea se află şi patru instituţii de învăţământ superior din România.
Jurnalistul Rareş Bogdan a reacţionat extrem de dur la afirmaţiile diplomatului american aflat la post în Republica Moldova.
Antrenorul naționalei muntenegrene, Ljubisa Tumbakovic, a convocat nu mai puțin de 30 jucători pentru partida cu România de pe Cluj Arena, din preliminariile CM 2018.
23 august 1944, regele Mihai I decide demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României şi dispune încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații.
După ce în această săptămână au fost depistate două încercări de trecere ilegală a frontierei de către grupuri mici de imigranţi, Ministerul de Interne a anunţat că a alocat forţe suplimentare de la Poliţia de Frontieră şi Jandarmerie la frontiera cu Serbia.
EurActiv.com a publicat joi informația că SUA au început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Washington și Ankara.
Conform unor surse citate de site-ul EurActiv.com, Statele Unite au început mutarea armelor nucleare amplasate în Turcia spre România, pe fondul înrăutăţirii relaţiilor dintre Washington şi Ankara, informaţiile sunt, însă, respinse cu fermitate de MAE.