Moneda virtuală bitcoin a fost declarată oficial ca fiind o "marfă" în Statele Unite, la fel ca petrolul şi grâul, de către Comisia pentru tranzacţii cu contracte pentru mărfuri (CFTC), relatează Bloomberg.
"Volumul Label Curtain. A Private Theater Dictionary" semnat de Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, va fi prezentat la New York, în cadrul Book Expo America.
Hillary Clinton şi-a anunţat duminică pe site-ul de campanie HillaryClinton.com candidatura la preşedinţia Statelor Unite, punând astfel capăt unei perioade de doi ani de speculaţii şi dezminţiri, prin mesajul "candidez la preşedinţie", relatează The Guardian în pagina electronică.
Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Dean Thompson, a înmânat joi la Cluj-Napoca, premiul „Antreprenorul lunii martie" unei cooperative agricole din judeţul Cluj, care a reuşit să intre pe piaţa dificilă a supermarketurilor din România.
În primele luni ale anului, preşedintele Klaus Iohannis va efectua vizite oficiale la Bruxelles, Chişinău, Berlin şi Paris, a declarat luni prim-vicepreşedintele PNL Mihai Răzvan Ungureanu, consilier personal al şefului statului.
Statele Unite au decis normalizarea relaţiilor diplomatice cu statul cubanez, anunţă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama. "Am luat această decizie pentru crearea de noi oportunităţi la nivel bilateral; va fi deschis un nou capitol în relaţia dintre Statele Unite şi Cuba", a declarat Obama, notând că istoria relaţiilor dintre cele două ţări este una "complicată".
Fostul vicepreşedinte american, Dick Cheney, a afirmat, miercuri, că raportul privind tortura practicată de CIA în cursul interogatoriilor unor presupuşi terorişti, dezvăluit de Senat cu o zi înainte, este "plin de prostii".
Un control al poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Imigrări Cluj a depistat şederea ilegală în oraş a şase cetăţeni străini, dintre care cinci sunt studenţi, iar unul desfăşoară activităţi comerciale.
Secretarul de Stat american, John Kerry, a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporului american, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Departamentului de Stat.
Recomandări: