DJ-ul Avicii, decedat pe 20 aprilie în Oman, s-ar fi sinucis prin automutilare, provocându-şi răni fatale cu ajutorul unor fragmente de sticlă.
A apărut topul celor mai bune restaurante, puburi, cafenele, cluburi, festivaluri și evenimente din România. Un număr de 18 oraşe, între care şi Cluj, au parte de clasamente individuale, rezultate în urma votului publicului.
AVICII. A fost găsit mort în Muscat, Oman, în după-amiaza zilei de vineri, 20 aprilie , au anunţat reprezentanţii artistului.
Untold 2018 vine în acest an, pe cele 10 scene, cu unii dintre cei mai buni artiști internaționali ai momentului. Festivalul clujean va avea loc între 2-5 august.
Festivalurile clujene se află în topurile evenimentelor de muzică, film, artă şi lifestyle din România, conform unui clasament al revistei alternative feeder.ro, realizat pe baza voturilor cititorilor.
Organizatorii Untold au anunţat noi nume ce vor urca pe scenele festivalului clujean între 2 şi 5 august 2018. Până în acest moment peste 35.000 de fani ai festivalului și-au achiziționat un abonament pentru cele patru zile.
Universitatea Babeș-Bolyai anunţă că pune la dispoziția celor care doresc să se cazeze în Cluj-Napoca, , în perioada 1 – 10 august, aproximativ 1.500 de locuri în regim hotelier.
Clujul devine încet, încet un pol de atracţie mondial, fiind vizitat an de an de tot mai mulţi turişti. Cu 35% a crescut numărul turiştilor străini în 2017, conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică.
Organizatorii Untold au anunţat primii artişti invitaţi la ediţia din 2018 a festivalului clujean, eveniment ce va avea loc între 2-5 august.