Aviatorii dau o lecţie de frăţie, de solidaritate, de unitate la bine şi la rău, a afirmat, miercuri, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, în cadrul ceremoniei de celebrare a Zilei Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene Române.
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în mai multe orașe din țară, printre care și Cluj-Napoca, vor fi survolate de aeronave de luptă.
Achiziția de drone pentru Armata României se află în etapa finală, iar ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat o comisie specială pentru rezolvarea problemei UAV-urilor.
Aproximativ 10% din personalul Ministerului Apărării este format din femei, a informat, luni, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, care a calificat acest procent drept unul "bun".
Sindicaliștii anunță blocarea activității penitenciarelor. Drepturile deținuților ar putea fi afectate. Aceștia îl acuză pe ministrul Cătălin Predoiu de lipsă de reacție vizavi de problemele din închisori.
O dronă militară americană MQ-9 Reaper aflată în misiune de antrenament s-a prăbuşit în apropierea bazei militare de la Câmpia Turzii, județul Cluj.
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, susține că, pentru România, summit-ul de la Madrid a adus cele mai importante garanții de securitate de când țara noastră este membru NATO.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, marţi seară, că discuţiile din coaliţie pe tema preţului la combustibil sunt constructive, însă, spune că ”este o aberaţie” că preţul la benzină şi motorină creşte, în timp ce costul barilului de petrol scade.
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, marţi seară, că nu există niciun pericol ca România să fie atacată în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina şi că românii care îşi petrec concediul
Recomandări: