În ședința de miercuri, 14.07.2021, a Consiliului Local Cluj-Napoca am aprobat acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale și sportive.
În prezent, în spitalele din județul Cluj sunt internate 80 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus.
Ministerul Educației a publicat Ierarhia mediilor de admitere la liceu, la nivelul fiecărui judeţ, iar, începând de mâine, candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admitere.
Poliţiştii clujeni împreună cu jandarmi şi polițiști locali au desfăşurat, în ultimele 24 de ore, acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Polițiștii au efectuat peste 150 de percheziţii domiciliare în judeţele Arad, Alba, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Timiş şi în Bucureşti, într-un amplu dosar de grup infracțional organizat, contrabandă și spălare de bani.
UBB Cluj este prima universitate de 5 stele confirmată în România prin auditul internațional QS STAR al companiei britanice Quacquarelli Symonds (QS), compania care realizează și clasamentul QS al universităților lumii.
Clujul se află sub cod galben de caniculă, valabil până joi seara. Totodată sunt așteptate inclusiv furtuni în acest interval.
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA, Sucursala Cluj-Napoca, anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică în două localităţi din judeţul Cluj.
Aproape jumătate din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Prahova, Timiş şi Iaşi.