Circa 1 din 5 români cu vârste între 18 și 24 de ani nu urmau vreo formă de învățământ și nici nu aveau un loc de muncă în anul 2017, potrivit Eurostat.
Ministrului Transporturilor a spus, zilele trecute, într-o comisie parlamentară, că multinaţionalele vor pleca când vor fi autostrăzi în România.
Un limitator de viteză a fost montat pe un drum plin de gropi și neasfaltat din Cluj-Napoca.
Meciul demonstrativ al verii în România se va juca sâmbătă, 16 iunie 2018, pe Cluj Arena. Peste 25.000 de bilete au fost vândute pentru partida Generația de Aur a României versus Barca Legends.
Două persoane au fost rănite, vineri după masă, după ce au ajuns cu maşinile în şanţul de pe marginea drumului, în zona localităţii clujene Apahida.
Gospodării inundate în zona de munte de a judeţului Cluj, după furtuna de vineri, 15 iunie 2018.
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în acest weekend, vremea se menţine instabilă, în mare parte a ţării, cu posibile ploi şi descărcări electrice, pe alocuri chiar grindină.
Sensul giratoriu provizoriu de la intersecția străzilor Maramureșului cu Giordano Bruno, a primit astăzi forma finală.
O persoană a căzut de la etaj, vineri după masă, pe strada Oaşului din Cluj-Napoca.