Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că doar circa 5% dintre părinţi îşi înscriu copiii la cursurile de Educaţie pentru sănătate, dar și că numărul şcolilor unde se fac aceste cursuri este mic.
Săptămâna aceasta debutează la Cluj-Napoca o nouă ediție a programului educațional de conducere preventivă pentru elevii clujeni, cu sprijinul echipei campioane naționale de raliuri, Napoca Rally Academy.
Stadionul Cluj Arena și-a diversificat din această toamnă sfera de activități pe care le găzduiește, devenind locul de desfășurare a unor activități didactice susținute de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024.
În aceste zile, cu ocazia Săptămânii Protecției Civile, reprezentanții ISU vor organiza ateliere de prim-ajutor în câteva licee din Cluj-Napoca și din județ.
Ziua Internațională a Educației e celebrată în fiecare an pe data de 5 octombrie, astfel că miercuri nu se țin cursuri.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Senatul UBB, a adoptat luni, 14 martie 2022, propunerea Consiliului de Administrație al Universității, de revenire la formatul clasic printr-o perioadă de tranziție.
UBB vine cu informații despre reorganizarea semestrului al II-lea al anului universitar 2021-2022, în condițiile ridicării stării de alertă.
Alexandru Rafila a precizat că în Cluj rata de spitalizare este cea mai mare, de 68%, iar în privinţa numărului de paturi de terapie intensivă ocupate, rata este de 40%.
Anul acesta, programul de conducere preventivă, în care piloţii Napoca Rally Academy vor discuta cu tinerii din liceele clujene despre pericolele ce pot fi întâmpinate la volan, se va derula online.
Recomandări: