O minoră în vârstă de zece ani a decedat luni într-un accident rutier deosebit de grav, alte trei persoane fiind rănite uşor.
Un tânăr în vârstă de doar 22 de ani şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă spulberat de un tren Săgeata Albastră în Gara Mare din Cluj-Napoca.
Un accident extrem de grav s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi, în apropiere de Cluj. Victima era o tânără pasageră.
Fostul secretar general al PRM Gheorghe Funar a declarat luni că regretă decesul lui Corneliu Vadim Tudor, adăugând că mai era nevoie de acesta "pe scena politică românească şi în bătălia pentru refacerea României Mari, pentru reîntregirea teritoriilor naţionale".
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit în această dimineaţă plutind în apele unui canal colector.
Un bărbat a avut parte de o moarte teribilă în seara zilei de duminică, pierzându-şi viaţa sub roţile unei autocisterne.
Un şofer şi-a pierdut joi după-masa viaţa după ce a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un autotractor cu semiremorcă care se deplasa pe sensul opus de circulaţie.
Un bărbat și-a pierdut vineri viața după ce a fost acroșat de un tren de marfă. Acesta s-ar fi angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure corespunzător.
Un bărbat a trecut la cele veşnice într-un mod groaznic: strivit de propriul tractor, care s-a răsturnat peste el.