Edilul Dorin Lojigan (PNL) a câștigat confortabil alegerile locale din municipiul Câmpia Turzii.
Acesta a fost al doilea certificat digital în județul Cluj, după cel din municipiul Cluj Napoca.
Obiectivul de investiții în valoare de aproximativ 5 milioane de lei este finanțat de către Administrația Fondului de Mediu.
Lucrările de reabilitare a conacului Szentkereszty – Bethlen au trecut de la stadiul de proiect, la fapte, susține edilul municipiului Câmpia Turzii, pe rețelele de socializare.
Proiectul va înlocui actualul stadion municipal „Mihai Adam” și va fi noua locație de petrecere a timpului liber, a antrenamentelor și activităților cultural sportive, pentru tinerii Municipiului Câmpia Turzii, a anunțat primarul Dorin Lojigan.
O fântână arteziană din Câmpia Turzii s-a „înspumat” peste noapte, ca efect al unei glume făcute de patru adolescenți. Tinerii au fost identificați pe camerele de supraveghere și au fost amendați. Cetăţenii spun că amenzile nu îi vor "reabilita", ci poate doar ceva muncă în folosul comunităţii.
Pimarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a semnat contractul de lucrări aferent obiectivului de investiții „Construire grădiniță în Municipiul Câmpia Turzii”. Investiția va fi finanțată din fonduri euro
Potrivit primarului din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, principala temă care va fi abordată în materie de finanțări europene, începând cu acest an, este mobilitatea urbană.
Societatea WIP Industries, cu capital 100% suedez, va realiza componente pentru mobilier, în baza unui contract pe care societatea îl are cu grupul IKEA.
Cele 7 autobuze hibride sunt așteptate să ajungă în Câmpia Turzii pe la începutul lunii septembrie.
Recomandări: