Peste 2.800 de elevi clujeni de la 25 de şcoli au marcat Ziua Mondială a Mediului printr-o manifestare organizată la iniţiativa Poliţiei Locale, în cadrul proiectului "Iubesc Clujul Curat".
Elevii unei şcoli clujene s-au calificat în finala competiției internaționale de eseuri în limba engleză pe tema sustenabilității, precum și în finala concursului de proiecte școlare în acest domeniu, „Schools Sustainability Challenge”.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează din 28 până în 30 mai etapa națională a concursului „Călătoria mea multiculturală”, dedicat minorităţilor.
Învăţătoarea Monica Chiorean, de la Liceul de Muzică Sigismund Toduță, înregistrată în timp ce a strigat la un elev din clasa I şi l-a făcut nebun, tâmpit şi "jumătate de creier", este cercetată de Poliţie pentru purtare abuzivă.
Peste 7.400 de elevi care au revenit din străinătate au cerut echivalarea studiilor pentru înscrierea într-o şcoală din România, cei mai mulţi fiind din Bucureşti şi judeţul Bacău, iar cei mai puţini din Gorj şi Covasna, potrivit Ministerului Educaţiei.
Profesorii, elevii şi toţi cei interesaţi de simularea mediului antreprenorial sunt aşteptaţi să participe sâmbătă cea de-a cincea ediţie a Târgului Firmelor de Exerciţiu ”Pregătim Cariera”.
Filme premiate însoțite de dezbateri, lecții de cinema și o conferință dedicată educației media și cinematografice sunt printre propunerile ediției 2015 a EducaTIFF– programul de educație cinematografică pentru elevi al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj organizează sâmbătă faza judeţeană a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj organizează în 14 şi 15 mai un târg al ofertelor educaționale destinat elevilor claselor a VIII-a care sunt interesați să urmeze un parcurs de trei ani într-o clasă de învățământ profesional.
Recomandări: